Dan Segărceanu este unul dintre acei pictorii pe care îi întâlneşti cu bucurie.
Aceasta pentru că pasiunea sa pentru artă şi respectul faţă de cei cărora se adresează sunt dominante ale caracterului său.
Călător neobosit şi atent observator al locurilor pe unde trece, Dan Segărceanu descoperă şi transpune în ulei sau acuarelă străzii, clădiri sau detalii ale bătrânului Bucureşti. Ghid sentimental, înzestrat cu talent şi experienţă, Dan Segărceanu ne aduce sub priviri o lume care ne este aproape dar pe care, foarte mulţi nu o văd. De aceea expoziţia sa, recent deschisă, nu este doar confirmarea unor calităţi artistice de mult recunoscute ci un adevărat îndemn spre frumuseţile ascunse.
Siguranţa penelului şi spontaneitatea acuarelei impun lucrurile sale, fie că fac parte din ciclul „Bucureştiul descoperit”, fie că înfăţişează aspecte mai puţin atacate de pictori, cum ar fi marea (Menţionez o excelenţă marină).
Adesea, o undă de humor înviorează lucrurile pictorului care nu ezită să fixeze pe hârtie un grup de trecători surprinşi de ploaie pe stradă şi luptător vârtos cu vântul.
Expoziţia trebuie privită pentru calităţile ei artistice. Am însă speranţa că, cel puţin o parte din privitori o vor folosi drept ghid prin Bucureşti pe care îl vor descoperi şi vor aprecia, încă mai mult, adevărul şi frumuseţea acestor lucrări.
RADU IONESCU,
Critic de artă
Dan Segărceanu cultivă cu predilecţie valorile clasice ale picturii româneşti,
aşa cum s-au statornicit ele îndeosebi în perioada postimpresionistă: echilibrul cromatic şi evocarea specificului local al motivelor investigate, în a căror lumină potolită desluşim, judicios plasate, unele accente coloristice menite să evidenţieze farmecul peisajelor respective, a căror picturalitate ne-o relevă cu discret lirism şi un bun gust ce ştie să evite stridenţele. Sunt trăsături proprii tablourilor sale în ulei, prezente însă şi în acuarele, aici poate cu ceva în plus, rezultând din eleganţa desenului bine stăpânit, ca şi din moliciunea catifelată, transparentă, ce ţine de însăşi virtuţile acestei tehnici.
I-am remarcat de fiecare dată, cu bucurie, prezenţa distinctă în manifestările expoziţionale colective, şi cu atât mai mult în cele personale, în care îşi afirmă, cu maturitate, posibilităţile creatoare, reţinând atenţia întemeiată a iubitorilor de artă.
În recenta sa expoziţie, în care cele două genuri – peisajul şi florile – îşi disputau complementar spaţiul am întâlnit cu aceeaşi bucurie imagini a căror bogată încărcătură emoţională ni s-a dezvăluit cu o generozitate ce va dăinui în memoria noastră vizuală.
MARIN MIHALACHE,
Critic de artă
Dan Segărceanu Pictor-poet al Bucureştiului
Luminosul şi spaţiosul salon al principalei galerii de artă a Muzeului de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti găzduieşte o nouă şi impresionantă expoziţie personală de pictură a unui pasionant al simezelor bucureştene, domnul Dan Segărceanu. Vizitatorii au revelaţia reîntâlnirii, prin intermediul artei culorilor, cu o serie de imagini şi aşezăminte vestite ale Bucureştiului.
Dacă domnul Dan Segărceanu ar fi apelat numai la puterile gravurii (fără culori!), domnia sa s-ar fi integrat în faimoasa categorie de desenatorigravori iluştri, trăitori în secolele trecute, care ne-au lăsat celebre icoane ale vechilor burguri şi civilizaţii, în special, arhitectonice. Şi vechiul Bucureşti ni s-a lăsat relevat pe această cale.
Precizia desenului, până în cele mai mici detalii, calitatea de arhitect şi de giurgiuvaergiu exigent şi meticulos i-ar fi garantat succesul deplin şi pe o asemenea cale. Domnul Dan Segărceanu, însă, este pictor şi şi-a propus să vadă şi să re-creeze realitatea cu ochi de pictor.
”Icoanele” domniei sale (Biserica Sf. Antim, Piaţa Universităţii, Hanul lui Manuc, Biserica Italiană, Mânăstirea Cernica, Case cu cerdac etc.) pe lângă faptul că reproduc cu fidelitate realitatea (asemănarea ţine de exigenţele celei mai înalte calităţi arhitecturale. Este limpede că domnia sa ar fi putut fi un distins arhitect!), au şi meritul de a le înzestra cu virtuţi noi, vădit picturale. Culorile – apanajul principal al mânuitorilor de pensule – joacă un rol principal.
În general, vii şi luminoase, şi într-o multitudine de tonuri, în care lumina se scaldă în voie, ele conferă compoziţiilor domniei sale o strălucire aparte, de unicat.
Categoric, dl. Dan Segărceanu îşi înscrie numele în rândurile celor mai reprezentativi ”cronicari în imagini” ai străvechii cetăţi a lui Bucur. Talentul de pictor-arhitect este vizibil şi în compoziţiile inspirate din alte locuri ale ţării (Biserica Maramureşeană, Stradă din Sighişoara, Iarnă la Breaza – un pastel de o austeră frumuseţe!) sau de pe meleaguri străine (Strada din Palermo).
Interesant este faptul că, deşi structural pictura sa este clasic-realistă sau, într-un cuvânt tradiţională, viziunea şi însemnele cromatice (întreţesături, întrepătrunderi, osmoze, dar şi unele trăsături energice de pensulă etc.) ţin mai degrabă de modernism, un modernism filtrat printr-o exigentă conştiinţă picturală. Totul se organizează normal şi firesc – aşa cum se întâmplă de regulă în viaţă – stridenţele şi exagerările sunt evitate cu cea mai mare grijă. Putem vorbi şi în cazul domniei sale de însuşirea şi stăpânirea clasicismului-creator, aşa cum a fost el teoretizat de ”divinul critic” G. Călinescu. Fiind vorba de o structură (personală) armonioasă şi de ferme principii estetice, este şi bine, şi firesc ca dl. Dan Segărgeanu să dea glas, în pictură, propriilor sale convingeri şi îndemnuri artistice. Dacă ar fi procedat altfel, ar fi însemnat să păşească pe cărări ce nu-i sunt nici cunoscute şi nici dragi, ar fi însemnat să renunţe la sinceritate – element indispensabil în artă.
În acelaşi spirit echilibrat, luminos şi armonios, sunt realizate, spre continua încântare a vizitatorilor, şi celelalte compoziţii.
Marina intitulată Bărci la mal, în care apele şi cerul stăpânesc autoritar şi justificat – este universul lor propriu, compoziţia (alt îndrăgostit de cai!) în care sunt surprinşi câţiva cai alergând ca vântul.
Natura statică cu păpuşi (din lumea circului), Natură statică cu flaut, Luminiş – un îmbietor ochi de pădure cu frunze aurii, atinse de recile adieri ale toamnei sau portretul Mătuşii Ioana (Dan Segărceanu este sigur pe sine şi în arta portretului!) vin să ne confirme această realitate artistică.
Fiind şi exigent desenator, capabil să re-creeze imaginile unei lumi ce merită să înfrunte Timpul, scrupulos în arta compoziţiei (ştie să-şi imagineze forme, structuri şi grupuri noi, originale) şi colorist de mare marcă, dl. Dan Segărceanu – încă ”tânăr şi ferice”, aflat aşadar la vârsta maximelor potenţe creatoare – merită să fie şi cunoscut, şi apreciat.
AUGUSTIN MACARIE
Cronici şi studii de arte plastice
la cumpăna dintre mileniul al doilea şi al treilea, vol. II